Botez-pasul-unu

Pasul 1 – aspecte practice

Înapoi la ceilalți pași

STABILIREA DATEI

Este de preferat să programați data Botezului cu cel puțin două luni înainte, astfel încât să existe timp pentru pregătirea tuturor aspectelor. Taina Botezului poate fi săvârșită în afara perioadei celor patru posturi de peste an, cu exceptia urgentelor medicale sau de alta natura.

NAȘII

Persoanele care vor participa în mod sacramental la slujba Botezului în calitate de nași (dând mărturie pentru copil sau stând alături de adult – acceptând pe Hristos și lepădându-se de Satana , primind pe noul botezat după scufundarea lui în vasul de Botez – cristelniță) – trebuie să fie creștini ortodocși „angajați activ în viața Bisericii”, capabili să devină părinți spirituali ai celui care se botează. Există multe practici în diferitele zone ale țării, dar conform Tradiției Bisericii este suficient un singur naș (indiferent dacă persoana e tânără sau în vârstă, căsătorită sau nu). Dacă pruncul este băiat atunci să fie purtat în brațe de un bărbat (naș) iar dacă este fată, atunci să fie ținută în brațe de către o femeie (nașa). Obiceiul de a lua mai multe perechi de nași la botez constituie o anomalie spirituală și nu este încurajat în parohia noastră. De asemena, copiii nematuri nu pot îndeplini rolul de nași.

Cerințe pe care nașul (sau nașa) trebuie să le îndeplinească:

Să fie creștini ortodocși.

Să fie membri activi ai unei parohii ortodoxe.

În cazul în care sunt persoane căsătorite, căsătoria să fii avut loc în Biserica Ortodoxă. Din pacate, cuplurile care trăiesc în concubinaj nu pot să îndeplinească rolul de nași.

BOTEZUL: IPOTEZE SPIRITUALE

Datorită faptului că Botezul este o Taină a Bisericii, ea nu poate fi celebrată într-un vid spiritual. Aceasta presupune, prin urmare, o minimă condiție față de cele enunțate mai sus: ca părinții și nașii să cunoască „Crezul” Bisericii Ortodoxe și să fii parcurs lecțiile religioase sau catehezele înainte de Botez (aceste cateheze se fac la biserică, mai multe informații în pasul următor, pasul 2).

Sfintele Taine ale Bisericii nu reprezintă o lucrare magică menită să ne asigure, în mod automat, Împărăția Cerurilor. Se cere con-lucrare, începând cu Botezul și continuând cu celelălte Sfinte Taine. Se cere din partea noastră o permanentă și responsabilă angajare personală în noua viață în Hristos pe care am primit-o la Botez.

POST INAINTE DE BOTEZ

Sfătuim atât părinții, cât și nașii să se pregătească prin post, cel puțin cu o zi înainte de Botez. Mamele au un regim special, postul lor fiind diferit.

ACCESORII NECESARE PENTRU SLUJBA BOTEZULUI

Haine de culoare albă și o păturică (pânză) albă în care va fi înfășurat copilul

O sticluță cu ulei de măsline

Lumânare de botez

O fașă albă, din material textil (lungime și lățime potrivite)

Opțional, o sticluță cu vin roșu dulce (pentru Împărtășanie)

Săpun solid și prosop (nu fac parte din ritualul Botezului, dar sunt utile)

Observație: Cristelnița sau vasul de Botez poate fi împodibit, dacă organizatorii doresc acest lucru, NUMAI ÎN EXTERIOR. Acest lucru presupune sosirea cu cel puțin 30 de minute înainte de ora începerii slujbei. Introducerea oricăror obiecte în apa Botezului (bani, flori, etc.) este total interzisă.

PRIMA BAIE DUPĂ BOTEZ

Tunderea noului botezat se face în cadrul slujbei, în chipul crucii, iar părul tăiat se depune în cristelniță; el reprezintă o pârgă sau o primă jertfă a trupului omenesc, adusă lui Hristos.

Datorită faptului că cel nou botezat a fost uns cu Sfântul și Marele Mir, e necesară o atenție specială la prima baie. Aceasta e de preferat să fie într-o cadă specială, a cărui apă să nu ajungă în sistemul de canalizare ci să fie vărsată pe pământul din jurul casei, la flori, sau un alt loc greu accesibil pietonilor.

Tăiatul moțului” sau alte obiceiuri ce țin mai mult de latura folclorică și superstițioasă a credinței, nu au o importanță sacramentală și nu sunt încurajate de Biserică. „Moțul”, cum am spus, a fost deja tăiat în cadrul slujbei Botezului.

MAI MULTE INFORMAȚII ÎN BROȘURA EDITATĂ DE EPISCOPIA NOASTRĂ (CLICK PENTRU A O DESCĂRCA)

DVDWeb__0003_Layer 2-800x500

OPȚIONAL: Urmăriți aici un material video (60 minute) cu toate informațiile de mai sus.

După ce ați parcurs informațiile ►Înapoi la ceilalți pași

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.